Se afișează postările cu eticheta Mâncăruri de post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mâncăruri de post. Afișați toate postările

marți, 1 august 2017

IAHNIE DE FASOLE

Ingrediente:
  • 250 g fasole boabe;
  • o ceapă;
  • o foaie de dafin;
  • 100 ml ulei de măsline;
  • 1/4 l suc de roșii;
  • sare, piper;
  • pătrunjel verde.
Preparare:
  • Fasolea curățată de impurități se pune la muiat. A doua zi, după ce s-a limpezit în 2-3 ape reci, se pune la fiert tot cu apă rece (să depășească nivelul boabelor cu 5-6 cm) și sare. Se fierbe acoperită, la foc mic, până când se moaie bine bobul și coaja, circa o oră și jumătate - două ore, sau mai mult, dacă fasolea este veche. Dacă scade apa și fasolea nu e fiartă, se adaugă câte puțină apă. Când fasolea e fiartă, apa trebuie să fie scăzută până la nivelul boabelor.

  • Ceapa, tăiată mărunt, se călește într-o cratiță, la foc mic, în tot uleiul, cu o jumătate de linguriță de sare, până când scade apa pe care o lasă și devine lucioasă, fără să se rumenească. Se stinge cu sucul de roșii și se pune peste fasolea fiartă, adăugând foaia de dafin. Se lasă să mai dea câteva clocote până când se leagă sosul fără adaos de făină. 

  • Se ia cratița de pe foc , se mai adaugă sare, dacă e necesar, și se aromează cu frunze de pătrunjel tocate.

duminică, 5 martie 2017

PILAF DE OREZ

Ce folosesc?
- două cepe mici sau una mare;
- un morcov;
- un ardei roșu;
- 200 g orez (o cană nu prea mare);
- 3 - 4 linguri de ulei de măsline;
- apă fierbinte (la o cană de orez, trei căni de apă);
- sare;
- piper;
- o legătură de pătrunjel verde.

Pregătirea ingredientelor
- Ceapa o tai mărunt.
- Morcovul îl curăț și îl dau prin răzătoarea mare sau îl toc cu tocătorul de legume.

- Ardeiul roșu la fel, îl tai cubulețe mărunte sau îl dau prin tocătorul de legume.

Cum procedez?
1. Legumele pregătite - ceapa, morcovul și ardeiul - le călesc în puțin ulei.
2. Când legumele și-ai pierdut din rigiditate și și-au schimbat puțin culoarea, adaug orezul. Îl las puțin cu legumele, amestecând ușor.
3. Adaug 3 căni de apă, sare și piper după gust și las să fiarbă aproximativ 20 de minute, sub capac. Nu e nevoie să amestecăm deloc, mai ales dacă orezul se gătește într-un vas cu fundul gros (cum sunt cele de inox) sau într-un vas teflonat, cum am folosit eu (tigaia wok).

4. La sfârșit adaug legătura de pătrunjel, spălată și tocată. Se poate servi cu chifteluțe din legume la cuptor și cu o salată de legume proaspete (roșii, ceapă verde, castraveți, salată verde etc.) sau cu salată de varză.

Galerie foto:




Sursa rețetei: youtube.com



CHIFTELUȚE DE LEGUME LA CUPTOR

Ce am folosit?
- 4-5 cartofi mici;
- 2 morcovi;
- o bucată mică de țelină;
- un păstârnac mic;
- o rădăcină mică de pătrunjel;
- 5 căței de usturoi;
- o ceașcă de mei fiert (poate lipsi, eu o aveam prin bucătărie, așa că am pus-o în loc de pâine înmuiată);
- un dovlecel (eu n-am avut de data aceasta, așa că am făcut chifteluțele fără);
- 2 linguri de ulei de măsline;
- o lingură de pesmet;
- o legătură de pătrunjel verde;
- sare;
- piper.

1. Am fiert cartofii curățați. După ce s-au răcit, i-am dat prin răzătoarea mare.

2. Morcovul, țelina, păstârnacul și rădăcina de pătrunjel le-am dat prin răzătoarea mică.
3. Am pus meiul fiert, dar acesta nu făcea parte din rețetă; l-am pus doar pentru că îl aveam prin bucătărie și m-am gândit că nu are ce să strice.

4. Am adăugat sare, piper și usturoi după gust și am amestecat toate componentele.

5. Din compoziția obținută, am modelat chifteluțe. Le-am așezat într-o tavă, pe hârtie de copt și le-am dat la cuptor vreo 30 - 40 minute. La jumătatea timpului, le-am întors pe partea cealaltă.

Sursa rețetei: Youtube

vineri, 3 martie 2017

PILAF DIN MEI


Ce folosesc?

Cum procedez?
Am fiert meiul până a scăzut apa, apoi l-am dat deoparte. Într-o tigaie am călit puţină ceapă, apoi am adăugat morcovi, ardei şi dovlecel, tăiaţi cubuleţe, iar după ce le-am lăsat să fiarbă puţin am pus nişte roşii pasate şi sare după gust. Când mâncărica a fost aproape gata, am pus meiul şi am amestecat puţin, ca să se pătrundă de sos, şi… gata!. L-am pus în farfurie, am ornat cu puţină verdeaţă şi m-am aşezat la masă.

Sursa rețetei: zambetsisanatate.ro

joi, 1 decembrie 2016

VARZĂ CĂLITĂ CU DOVLECEI


Ce folosesc?

  • 1 varză
  • 1 ceapă mare
  • 1-2 dovlecei
  • 3-4 roșii
  • 100 ml ulei
  • verdeață, sare și piper

Cum procedăm?
Etapa 1: 
Tocăm ceapa, varza, feliem dovleceii. Varza o frecăm bine cu sare.
Etapa 2: 
Punem uleiul la încins în cratița mare, adăugăm ceapa, varza, lăsăm să se înăbușe acoperit, mai amestecăm, iar acoperim; după ce se înmoaie un pic varza adăugăm roșiile curățate si tăiate, apoi dovlecelul tăiat și dăm la cuptor, cu capacul deasupra măcar o oră.
Etapa 3: 
Apoi luăm capacul și lăsăm sa se rumenească bine. Adăugăm mărar mai mult, pătrunjel mai puțin.
Se poate servi foarte bine cu smantana.

Sursa rețetei: www.petitchef.ro

CHIFTELUȚE DIN DOVLECEL ȘI CARTOFI



Ce am folosit?
  • 3 dovlecei tineri, curățați de coajă și dați pe răzătoarea mică
  •  7 cartofiori mici, fierți în coajă
  • 1 morcov curățat și dat pe răzătoarea mică
  • o ceapă mare tăiată mărunt
  • 4 căței de usturoi pisați
  • 2 linguri cu pesmet
  • 1 linguriță bulion
  • sare, piper și mult pătrunjel tocat.
  • Cantitățile pot diferi în funcție de ce și cât aveți prin casă, precum și de câte chifteluțe vreți să vă iasă. Am făcut aceste chifteluțe folosind și doar un dovlecel, doi cartofi mai mari, o ceapă mare, doi morcovi mici, vreo trei felii mari de pâine integrală fără coajă și restul ingredientelor.
Cum se procedează?
  • Se stoarce bine de zeamă dovlecelul, cartofii fierți se pasează cu o furculiță sau se răzălesc pe răzătoarea mică, se adaugă ceapa, bulionul, pesmetul, condimentele și pătrunjelul și se amestecă bine până se obține un aluat omogen.


  • Se ia cu o lingură din compoziție și se formează biluțe care se tăvălesc prin făină și se rumenesc în ulei încins. Eu le-am modelat în palmă cu ajutorul unei linguri date prin ulei (altfel se lipesc chiar și de foaia de copt) și le-am copt in cuptor, în tavă, pe foaie de copt.

  • Eu le-am făcut alături și o salată de castravete cu mărar: am curățat castravetele de coajă, l-am tăiat feliuțe, am presărat sare, ulei de măsline, mărar tocat din belșug și puțină zeamă de lămâie (sau oțet diluat cu apă).


DOVLECEI UMPLUȚI CU VARZĂ


Ce folosesc?

  • 10 dovlecei, 
  • 1 varza, 
  • 3 rosii sau 1 lingura cu bulion, 
  • 4 linguri cu ulei, 
  • 1 ceapa, 
  • sare, 
  • cimbru.

Cum procedez?

  • Dovleceii se curata de coaja, se taie si se golesc de seminte. Se spala si se lasa la scurs pe un prosop. Varza se toaca marunt, se freaca usor cu sare, pana cand se strange zeama in vas. Se spala si se pune in cratita cu ulei, impreuna cu ceapa tocata.
  • Se lasa la calit, timp de 30 de minute. Se adauga rosiile fara coaja sau bulionul, cimbru si se mai lasa pe foc cateva minute. Dovleceii sunt umpluti cu varza calita, sunt acoperiti cu apa calda si sunt introdusi la cuptor, vreme de 30 de minute. Se servesc calzi.

Sursa rețetei: www.crestinortodox.ro

VINETE UMPLUTE


Ce folosesc?
  • 4 vinete mari
  • 4 cepe
  • 4 ardei grași
  • 4 roșii
  • 5 căței usturoi
  • 1 morcov
  • 1 ceașcă ulei
  • 1 ceașcă orez
  • 1 legătura mărar
  • sare
  • piper
Cum procedez?
1. Tai vinetele în jumătăți, pe lungime, scoți o parte din miez și le opărești în apă clocotită cu puțină sare timp de 20 minute, apoi le scoți și le așezi într-o tavă de teflon. 
2.Între timp, prepari umplutura astfel: călești ceapa într-o cratiță, adaugi ardeii, apoi miezul de la vinete, morcovul ras și usturoiul. Lași să scadă și adaugi orezul și puțină apă. Lași să se înăbușe bine și cu orezul, apoi adaugi roșiile decojite și tăiate cubulețe. Lași să scadă bine și adaugi verdeață, piper și sare după gust. 
3. Cu această compoziție umpli vinetele și dacă mai rămâne compoziție poți umple și vreo 2 ardei grași tăiați în jumătăți. 4. Torni deasupra sos de roșii și dai tava la cuptor. 

Opțional: Când mâncarea este aproape gata poți adăuga deasupra cașcaval sau brânză rasă și mai lași 5 minute la cuptor sau poți servi cu smântână deasupra.
Sursa rețetei: www.crestinortodox.ro

MUSACA DE CARTOFI CU VINETE


Ce folosesc?

  • 1 kg cartofi
  • 0,750 kg vinete
  • 0,500 kg roșii 
  • 150 g sos de roșii
  • ulei de măsline
  • sare, piper
  • 1 legătură pătrunjel

Cum procedăm?
  • Curățăm cartofii, îi spălăm, îi tăiem felii rotunde și îi așezam într-o tavă unsă cu ulei de măsline. Amestecăm feliile cu ulei și le dăm la copt.
  • Vinetele se decojesc, le tăiem rondele și le presărăm cu sare.
  • Tăiem mărunt ceapa și o călim în ulei încins. Spălăm feliile de vinete și le lăsăm să se scurgă de apă.
  • Într-o cratiță așezăm feliile de cartofi rumeniți intercalate cu feliile de vinete pentru a obține un aspect plăcut al mâncării. Peste ele adăugăm sosul de roșii, sarea și piperul.
  • Lăsăm compoziția la copt vreme de 40 minute. Se servește cu pătrunjel tocat mărunt.

Sursa rețetei: www.crestinortodox.ro

OREZ CU LEGUME

Ce folosesc?
  • 2 cesti de orez
  • 1 telina
  • 1 ardei
  • 1 ceapa
  • o jumatate de dovlecel
  • o jumatate de vanata
  • 1 morcov
  • 1 legatura patrunjel
  • 1 legatura marar
  • sare
  • piper
  • usturoi
  • 1 legatura ceapa verde
  • 2 linguri ulei de masline
Cum procedez?
Se spala orezul in mai multe ape, apoi se pune la fiert intr-o oala cu apa in care se adauga si putina sare. Dupa ce orezul a fiert, se da la cuptor pentru 10 minute, pentru a se evapora toata apa. Ceapa, telina si morcovul se curata si le taiem fasii. Dovleacul, ardeiul si vanata le taiem cuburi. Legatura de ceapa verde si usturoiul le calim in ulei de masline incins. Adaugam legumele peste ceapa si usturoiul calit si amestecam vreme de 5 minute. Apoi presaram patrunjelul si mararul tocat marunt. Punem pe farfurie un strat de orez, apoi legumele. Pofta buna.Sursa rețetei: www.crestinortodox.ro

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

FALAFEL LA CUPTOR (chifteluțele din năut)


Ingrediente pentru 30 chifteluțe:
  • 350 gr boabe naut, lasat peste nopate in apa rece
  • 1 legatura patrunjel
  • 4 fire usturoi verde
  • 5 fire ceapa verde
  • sare neiodata dupa gust
  • piper negru proaspat macinat, dupa gust
  • 8 linguri ulei masline
  • 1 lingurita chimion pudra (sau dupa gust)
  • 1 lingurita coriandru pudra (sau dupa gust)
  • 1/2 lingurita curcuma pudra (sau dupa gust)
  • 2 linguri faina seminte in (seminte de in macinate in rasnita de cafea)
  • 50 ml apa in care a fiert nautul
Cum am procedat: 
Năutul l-am lăsat la înmuiat peste noapte, apoi l-am clătit și l-am fiert.

După ce a fiert, l-am scurs, păstrând zeama, și l-am zdrobit cu blenderul vertical. Am adăugat puțin din zeama în care a fiert năutul, fiindcă mi s-a părut cam vârtoasă compoziția. Am pus doar atât cât să îi confere consistența necesară modelării chifteluțelor.

Am tocat mărunt ceapa, usturoiul și pătrunjelul.
Am adăugat sare, piper, ulei de măsline, și curcuma. Am omis intenționat din rețeta originală coriandrul și chimionul pentru că nu mă dau în vânt după aceste arome, iar semințe de in nu am avut la îndemână, dar daca aș fi avut aș fi folosit.

Am modelat cu mâna chifteluțele și le-am așezat în tavă, pe hârtie de copt. Nu am uns hârtia cu nimic (în rețeta găsită scria că se unge cu ulei, dar eu nu consider că e necesar).

Am introdus tava în cuptorul preîncălzit și le-am lăsat pentru 35 minute la o temperatură de 180 grade Celsius, timp în care le-am întors pe ambele părți.
Am întors chifteluțele de pe o parte pe cealaltă cu o furculiță și m-am ajutat cu cealaltă mână, deoarece chifteluțele sunt puțin sfărâmicioase.

Pentru servirea lor, este obligatoriu un sos, fie de roșii sau de susan, mergând perfect cu o salată verde sau de pătrunjel.

Noi am făcut chiar sandwich-uri cu chifteluțe, felii de roșii și castraveți, sos de chilli.

Sursa: https://aromedepoveste.ro/falafel-vegan-la-cuptor/

SALATĂ DE CARTOFI


Ce avem nevoie?
Cartofi: 500 g
Ceapă roșie: 2 bucăți
Oțet de vin roșu: 20 g
Pătrunjel: 1 legătură
Măsline verzi: 100 g
Masline negre: 100 g
Muștar Dijon: 2 lingurițe
Ulei de măsline: 30 ml
Lămâie: 1 bucată
Piper, sare: după gust

Cum se procedează?
1. Se fierb cartofii în coajă, se curăță de coajă și se taie cubulețe.
2. Se toacă ceapa mărunt și se lasă în oțet pentru a-i diminua din iuțeală.
3. Se toacă pătrunjelul, măslinele și se adaugă peste cartofi.
4. Se scurge ceapa și se adaugă peste cartofi.
5. Dressing: muștar Dijon, ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare, piper.
6. Se amestecă salata cu dressingul.

Sursa: http://superbun.stirileprotv.ro/video/salata-de-cartofi.html

miercuri, 14 septembrie 2016

TOCĂNIȚĂ DE LEGUME

 Ingrediente:
🍴 o vânătă;
🍴 un dovlecel:
🍴 două cepe;
🍴 un morcov;
🍴 un ardei roșu;
🍴 un ardei verde;
🍴 3 cartofi mici;
🍴 3 roșii;
🍴sare, piper, verdețuri pentru aromă, frunze de pătrunjel verde.


 Cum procedăm?
🍴 Spălăm și curățăm legumele.
🍴Ceapa tăiată mărunt sau solzișori se călește împreună cu morcovul dat pe răzătoarea mare până când ceapa capătă o culoare aurie;
Ceapa și morcovul
 🍴 Se adaugă buchețelele de broccoli, cartofii tăiați cubulețe și ardeiul tăiat și el cubulețe. Se țin 5 minute pe foc.
Broccoli

Cartofii
 🍴 Apoi se adaugă dovlecelul si vânăta tăiate cubulețe, roșiile tocate, sare, piper, verdețuri.
Dovlecelul

Vânăta
 🍴 Se amestecă ușor, se golesc într-un vas termorezistent și se introduc în cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 30 de minute.
Înainte să o introduc în cuptor

După ce am scos-o din cuptor


joi, 1 septembrie 2016

LASAGNA CU LEGUME DE POST

Ingrediente pentru lasagna cu legume de post:
- foi de lasagna (eu am folosit 12 foi pentru patru rânduri, câte trei pe un rând);
- 3 morcovi;
- 3 cepe;
- o țelină potrivită (eu am folosit o bucată de țelină de la congelator);
- un păstârnac (deși în rețeta găsită nu se cerea);
- doi ardei grași;
- 2 dovlecei (eu am pus un dovlecel și o vânătă și nu mi-a părut rău);
- 250 g bulion;
- ulei;
- sare, piper;
- pătrunjel verde.

Preparare:
🍴 Ceapa tăiată mărunt, morcovii, țelina, păstârnacul date pe răzătoarea mică, ardeiul tăiat cubulețe le-am pus într-o cratiță împreună cu puțin ulei, sare și piper și le-am înăbușit bine. Am adăugat câte puțină apă, până s-au pătruns bine legumele.
2. Între timp, am curățat de coajă și am tăiat dovlecelul și vânăta cubulețe.
🍴 Când legumele au fost bine făcute, am adăugat dovlecelul și vânăta și le-am lăsat să se înăbușe 5-10 minute.

🍴 Am adăugat bulionul. Eu am folosit, de fapt, roșii pasate din comerț.


🍴 La urmă, am adăugat pătrunjelul tocat.


Pregătirea foilor de lasagna:
🍴  Am pus apă cu sare într-o cratiță mai largă și am opărit foile de lasagna pe rând, punând câte două-trei în cratiță. Le-am scos după 2-3 minute, pe rând, cu paleta sau cu o furculiță într-o strecurătoare și le-am limpezit la jet de apă rece. Apoi le-am scos într-un castronel având, însă, grijă să nu stea întinse una peste alta ca să nu se lipească. Am mai găsit undeva pe net ideea de a pune ulei în apa în care fierb sau de a le scoate din strecurătoare pe o folie de aluminiu.
🍴 Cu altă ocazie, pentru că m-am grăbit, am fiert toate foile de lasagna o dată într-o oală mare, cu multă apă, așa cum fierb macaroanele sau spaghetele. Nu le-am fiert de tot, doar până și-au pierdut din rigiditate. Am scurs apa fierbinte de pe ele și imediat am adăugat apă rece sau călduță. Le-am lăsat în această apă, de unde le-am luat pe rând și le-am pus direct în vasul pe care îl dau la cuptor. N-am avut niciun fel de problemă cu lipirea foilor și a mers și mai repede.



🍴 Într-o tavă de yena, am întins bulion cât să acopere fundul.
🍴 Am aranjat un strat de foi de lasagna,...
🍴 ... un strat de pastă de legume,...
🍴 ... alt strat de lasagna și așa mai departe.
🍴 Pe ultimul strat de lasagna am întins bulion ca să evit uscarea foii.
🍴 Am acoperit vasul și l-am introdus în cuptor pentru vreo 45 de minute, deși nu cred că era nevoie să stea atâta. A fost însă în regulă pentru că foile s-au pătruns bine.