Se afișează postările cu eticheta Deserturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Deserturi. Afișați toate postările

duminică, 30 iulie 2017

TORT CU NUCĂ ȘI CREMĂ DE VANILIE

Ieri am făcut un tortuleț mai mic pentru o bunicuță care a împlinit 82 de ani. Pentru că își dorea un tortuleț cu nucă - pentru că „Nuca e bună pentru creier”, zicea dumneaei - am căutat o rețetă de tort cu nucă. M-am oprit la această rețetă găsită pe bucataras.ro. O să redau rețeta așa cum am găsit-o, eu însă am modificat-o după preferință.
Ingrediente:
Blat:
  • 8 albușuri
  • 8 linguri zahar
  • 1 praf de sare
  • 250 g nucă măcinată
  • 4 linguri faina
  • 1 plic praf de copt- 10 g
Crema:
  • 350 ml lapte
  • 3 gălbenușuri
  • 3 linguri zahăr
  • 3 linguri amidon
  • 2 lingurițe esență de vanilie
Glazura:
  • 200 g ciocolata neagra
  • 100 ml smantana pt frisca
În plus:
·         200 g ciocolata cu migdale

Mod de preparare:
Blat:

1. Mixez albușurile cu un praf de sare. Când încep să se umfle adaug treptat zahărul și mixez până obțin o bezea. Amestec 250 g nucă măcinată cu făina și praful de copt. Le pun treptat peste bezea. Este important să amestecăm ușor cu spatula, de jos în sus, ca să nu se lase bezeaua.
2. Din compoziția asta trebuie să coacem două blaturi, așa că am pregătitdouă tăvi de tort cu diametrul de 26 cm.
3. Pun pe fiecare hârtie de copt și împart compoziția în cele două tăvi.
4. Am încins cuptorul la 170 de grade și las blaturile să se coacă 15 minute. Puteți să verificați cu scobitoarea ți dacă iese curată, înseamnă că sunt gata.
5.  Las blaturile să se răcească putin, apoi le scot din forma și le las pe un grătar.
Între timp prepar crema.
Crema: 
1. Am nevoie de trei gălbenușuri pe care le amestec cu zahărul și amidonul. Pun puțin lapte, cât să obțin un amestec omogen.
3. Restul de lapte îl pun pe foc să fiarbă. Îl torn fierbinte peste gălbenușuri și pun crăticioara pe foc mic. Trebuie să amestec în continuu ca să nu se lipească și să nu se formeze cocoloașe.
4. La final adaug vanilia și pun o folie alimentară deasupra ca să nu se formeze crustă și las crema la răcit.
Glazura: 
1. Încălzesc smântâna pentru frișcă până ajunge la punctul de fierbere și o torn apoi peste ciocolata ruptă bucățele. Amestec bine și e gata!
2. Tai ciocolata pentru decor, am ales o ciocolata cu migdale caramelizate și o tai în bucăți.
Acum urmează asamblarea tortului.
1. Pun un blat pe platou, apoi jumătate de cremă, al doilea blat de tort, îl îmbrac cu restul de crema și presar deasupra ciocolata tăiată cu migdale caramelizate. Puteți să luați ce ciocolata vă place, cu alune etc...
2. Deasupra torn glazura și îmbrac tortul. Acum trebuie lăsat la frigider câteva ore până se întărește puțin crema, apoi tăiem o felie.
Ce am schimbat eu?
La cremă:
  • După ce s-a răcit crema de vanilie, am mixat vreo 125 g unt (probabil se poate și mai mult) la care am adăugat treptat câte o lingură din crema de vanilie, mixând în continuare. 
În loc de glazură:
  • Am îmbrăcat tot  tortul în nucă caramelizată. Am caramelizat 8 linguri de zahăr. Când zahărul a ajuns la punctul de fierbere, am adăugat vreo trei mâini de nucă. Nu am cântărit nuca, am pus-o după ochi. Am amestecat nuca un minut împreună cu zahărul caramel, apoi am golit-o într-o tavă tapetată cu foaie de copt și am răsfirat-o în tavă cât am putu mai bine. După răcire, am zdrobit nuca caramelizată cu capătul de la sucitor (așa se numește în zona noastră) sau cu un bătător de carne.
Galerie foto:














 








sâmbătă, 29 iulie 2017

BRIOȘE CU FULGI DE OVĂZ ȘI MERE CARAMELIZATE


Ieri am încercat această rețetă pe care am găsit-o pe savuros.tv. Pentru că ne-a plăcut, m-am decis să notez rețeta. 
Eu nu sunt o mare fană a brioșelor și nici a checurilor. Mi se par niște prăjiturele cam seci care merg doar împreună cu o cană de lapte sau ceai. Am fost servită în câteva rânduri cu brioșe și, în ciuda faptului că erau delicioase, am simțit că le pot înghiți cu greu. Acestea însă sunt niște brioșe diferite de ceea ce credeam eu că înseamnă brioșele. Aluatul este unul ușor crocant și fărâmicios, iar umplutura de mere îl face "alunecos".
Mie mi-au ieșit 16 brioșe. Red că numărul lor depinde de mărimea formelor.
Ingrediente:
  • 250 g zahăr brun (110 g pentru aluat, restul pentru umplutură);
  • 150 g zahăr (100 g pentru aluat, restul pentru umplutură);
  • 2 ouă;
  • 1 linguriță zahăr vanilat;
  • 170 g făină;
  • 170 g fulgi de ovăz;
  • 1 linguriță praf de copt;
  • 6 mere;
  • 2 lingurițe scorțișoară (o linguriță în aluat, restul în umplutură);
  • 0,5 linguriță sare;
  • 0,5 linguriță nucșoară;
  • 2 lingurițe amidon de porumb;
  • 225 g unt (200 g pentru aluat, restul pentru umplutură).
Preparare:
  • Se pun într-un bol 200 g unt, 110 g zahăr brun și 100 g zahăr. Se mixează până compoziția devine spumoasă. Se adaugă ouăle și zahărul vanilat mixându-se în continuare. Apoi făina, praful de copt, fulgii de ovăz, o linguriță de scorțișoară și sarea și se încorporează.
  • Răspândiți într-o tavă pentru brioșe (12 cupe), cu ajutorul lingurii pentru înghețată amestecul. Cu o lingură apăsați centrul fiecărei cupe. Coaceți brioșele în cuptorul preîncălzit la temperatura de 180°C timp de 20 minute.
  • Decojiți merele și tăiați-le cubulețe mici.
  • Topiți 25 g unt pe o tigaie. Adăugați merele, 140 g zahăr brun, 50 g zahăr, amidonul de porumb și o linguriță de scorțișoară. Aduceți amestecul la fierbere până se caramelizează.
  • Scoateți brioșele din cuptor și aplazați cu un pahar centrul brioșelor, cât încă sunt fierbinți. Lăsați-le să se răcească și umpleți-le cu amestecul din mere caramelizate.

joi, 20 aprilie 2017

CLĂTITE TIRAMISU


Fiica mea a avut curiozitatea să încerce această rețetă de pe YouTube (sursa este indicată mai jos). Poate că fotografia nu e prea grăitoare, dar noi am fost deosebit de încântați de gustul acestor clătite. Cu siguranță fiica mea știe să aleagă rețete grozave pe care să le încercăm. De aceea doresc să-mi notez rețeta.
Ingrediente
Pentru clătite:

  • 5 ouă;
  • 220 g făină;
  • 500 ml lapte;
  • 50 ml ulei;
  • 4 pliculețe de zahăr vanilat;
  • 15 g de cacao (le-am înlocuit cu pudră de roșcove);
  • o linguriță de extract de vanilie;
  • un praf de sare.

Pentru umplutură:
  • pișcoturi;
  • 200 ml frișcă lichidă;
  • cafea îndulcită;
  • 250 g mascarpone;
  • o linguriță de extract de vanilie;
  • 15 ml rom (eu cred că am pus esență de rom, cam o linguriță).

Prepararea clătitelor
  • Amestecăm făina cu cacaua și praful de sare.
  • Batem ouăle și le adăugăm. 
  • Punem și zahărul vanilat și extractul de vanilie. Amestecăm bine și ne asigurăm că nu rămân cocoloașe. 
  • Adăugăm și uleiul și amestecăm în continuare.
  • Încorporăm laptele puțin câte puțin până îl vom termina.
  • Se coc clătite așa cum se procedează de obicei.
Umplutura
  • Mixăm crema de mascarpone.
  • Adăugăm extractul de vanilie.
  • Adăugăm și frișca lichidă, rece, de la frigeder.
  • Într-un vas mai întins în care să încapă un pișcot, punem romul și cafeaua îndulcită și le amestecăm. În rețetă se spune că romul poate fi înlocuit cu Amaretto sau Kahlua.
Formarea clătitelor
  • Ungem clătita cu cremă.
  • Trecem pișcotul prin cafeaua aromată, așteptăm să se scurgă excesul de cafea, îl punem pe clătită, aproape de una din marginile clătitei. Acoperim capetele pișcotului cu marginile clătitei aflate de o parte și de alta ale pișcotului, apoi rulăm pișcotul în clătită așa cum procedăm la sarmale sau la alte tipuri de rulouri (pachețele de primăvară,de exemplu).
  • Punem clătitele astfel rulate la frigider pentru o jumătate de oră.
  • Scoatem clătitele de la frigider, le așezăm pe rând pe un tocător de lemn, fund de lemn, cum vreți să-i ziceți, și le tăiem în două, dar nu drept, ci oblic, ușor înclinat. 
  • Se așează pe farfurie sau pe platou cu tăietura în sus. 
Sunt aspectuoase și deosebit de gustoase. 

Sursa rețetei: https://www.youtube.com - consultată la 20.04.2017.


marți, 31 ianuarie 2017

BUDINCĂ DE TĂIEȚEI (TAGLIATELLE) CU BRÂNZĂ DE VACI

 

Ce folosesc?
- 150 - 200 g tăiței (tagliatelle);
- 500 g brânză de vaci;
- două ouă;
- 100 g unt;
- 50 g griș;
- 150 g zahăr tos (sau  după gust);
- 2 plicuri cu zahăr vanilat;
- 50 g stafide (opțional).

Cum procedez?
  • Tăițeii se fierb conform indicațiilor de pe ambalaj, se scurg de apa fierbinte și se trec sub un jet de apă rece. Se lasă la scurs.
  • Brânza de vaci se pune într-un vas împreună cu cele două ouă întregi, untul topit, zahărul, zahărul vanilat, ouăle, grișul, stafidele. Se amestecă. 


  • Se adaugă tăițeii și se amestecă ușor, prin răsturnare.
  • Se tapetează un vas termorezistent cu unt. Se pune compoziția în vas și se dă la cuptor pentru 50-60 de minute, la foc potrivit. Se va rumeni frumos. Dacă se observă că începe să se prea ardă pe margini sau pe fundul vasului, se reduce puțin focul.



duminică, 22 ianuarie 2017

OREZ DULCE - după o rețetă portugheză


Ce folosesc?
- 1,5 l de apă;
- 1 l lapte;
- 300 g zahăr;
- 250 g orez;
- 1 praf de sare;
- 5 gălbenușuri;
- 100 g unt (fără sare);
- 1 bețișor de scorțișoară;
- coaja de la o lămâie;
- scorțișoară pudră pentru decorare.

Cum procedez?
  • Se pun pe foc 1,5 l de apă. Când fierbe, se adaugă orezul și sarea. Se amestecă și se lasă să fiarbă 12 minute.

  • În continuare, se strecoară orezul și se trece prin apă călduță.

  • Între timp, laptele se pune la fiert cu coaja de lămâie și cu batonul de scorțișoară. Acest lapte se pune peste orez.


  • Se pune din nou pe foc, se amestecă și se lasă să fiarbă până când orezul e gata.

  • După aceasta, se adaugă zahărul și, după câteva minute, se ia orezul de pe foc.
  • Se amestecă untul topit (încă cald) cu gălbenușurile și acest preparat se pune deasupra orezului în ploaie, amestecând continuu.

  • Se pune din nou pe foc mic, amestecând, ca să se gătească puțin gălbenușurile, fără să fiarbă de tot.
  • Se aranjează în farfurii și se decorează după preferință cu scorțișoară pudră.

marți, 3 ianuarie 2017

TORT DE FRUCTE - upsidedown cake

Ingredientele sunt pentru o cratiță de 4 litri.
Ingrediente pentru blat:
- 8 ouă;
- 8 linguri de zahăr;
- 8 linguri de făină.
Ingrediente pentru cremă:
- 8 ouă;

Cum procedez?







Sursa rețetei: www.chefbuzu.com

luni, 25 iulie 2016

Cheesecake cu lămâi verzi

Rețeta pentru:
CHEESECAKE CU LĂMÂI VERZI
Cantitățile din rețeta originală:
- 200 g biscuiți
- 100 g unt
- 3 lămâi verzi
- 400 g cremă de brânză
- 4 ouă
- 400 ml smântână
- 160 g zahăr pudră.
Cea mai bună variantă din această prăjitură am obținut-o când am folosit următoarele cantități:
- 200 g biscuiți Petit Beurre;
- o jumătate de pachet de unt (100 g);
- 3 cutii de brânză de vaci (600 g);
- 3 ouă;
- vreo 3 linguri de smântână;
- restul ingredientelor după gust (pentru zahărul pudră am folosit zahăr brun dat prin râșnița de cafea și pentru aromă am folosit zahăr vanilat - nu vanilinat - coajă de lămîie și puțină zeamă de lămâie).
Am procedat astfel:
1. Blatul:
Am zdrobit biscuiții. Eu i-am mărunțit prin tocătorul de legume, dar bănuiesc că pot fi dați prin mașina de tocat carne sau pot fi zdrobiți prin orice metodă. I-am amestecat cu untul moale.
2. Am pus pasta obținută într-o tavă rotundă cu diametrul de 24 cm.
3. Am presat acest aluat simplu și sfărâmicios, întinzându-l pe fundul tăvii. Am pus tava cu blatul în frigider pentru câteva minute în care am pregătit crema.
4. Crema:
Am amestecat brânza de vaci cu smântâna, zahărul, cele 4 ouă, coaja rasă de la 3 lămâi verzi. Cele 3 lămâi verzi le-am stors de zeamă, iar din această zeamă am pus în cremă după gust, deși în rețetă scria că se pune toată zeama. Se poate proceda la fel și cu zahărul. Se poate pune toată cantitatea sau după gust. Nu cred că afectează reușita rețetei.


5. Am pus crema peste blatul din tavă.


6. Am introdus tava în cuptor, la foc potrivit și pe poziția de mijloc. Nu am ținut-o doar 20 de minute cum scria în rețetă, ci 40 de minute.
După 40 de minute se putea vedea, atunci când clătinam ușor tava, că s-a închegat bine. Când am scos tava din cuptor arăta cam asa:
7. Am lăsat-o să se răcească, apoi am pus-o în frigider până a doua zi (sau măcar o oră) când am scos-o și am decorat-o cu felii de lămâi verzi. 

A fost un deliciu! Blatul fraged, crema dulce - acrișoară și răcoroasă. Și unde mai pui că e și sănătoasă?




Rețeta am găsit-o aici . Dar, după prima încercare, am modificat puțin cantitățile ingredientelor.
Cu altă ocazie am încercat și cu lămâi obișnuite. A fost la fel de bună.


Pe măsură ce ne-am specializat, am încercat și cu portocale sau am ornat cu dulceață de zmeură.