Se afișează postările cu eticheta Mâncăruri cu carne. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mâncăruri cu carne. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 februarie 2017

PLĂCINTĂ CU PIEPT DE PUI

Ingrediente:
300 g piept de pui
100 g dovlecel
50 g ardei roșu
100 g cașcaval
50 g făină
150 ml lapte
2 ouă
1 linguriță praf de copt
1 linguriță piper
1 linguriță sare
1 linguriță oregano

Puneți pieptul de pui la fiert. După ce a fiert tăiați-l mărunt.

Pregătiți aluatul. Bateți ouăle cu laptele și sarea, apoi adăugați făina, praful de copt, piperul și oregano. Omogenizați bine tot conținutul.

Adăugați în aluat pieptul de pui și 50g de cașcaval dat prin răzătoare. Amestecați bine și puneți totul într-o tavă de copt. Ornați cu dovlecel feliat și ardei dulce mărunțit, iar deasupra presărați cașcavalul rămas.

Puneți la cuptor pentru 25 de minute la temperatura de 200°C.

Galerie foto:

Sursa rețetei: savuros.tv

luni, 19 septembrie 2016

PAPRICAȘ DE PUI

Rețeta pentru:
PAPRICAȘ DE PUI

Eu am folosit:
- 4 cepe mari (folosesc multă ceapă, aceasta va da dulceață papricașului;
- un ardei roșu, chiar doi dacă sunt mai mici;
- ulei pentru călit;
- boia de ardei dulce;
- pulpe de pui superioare sau inferioare sau de amândouă felurile (eu am folosit două pulpe întregi mari și două pulpe mai mici de pui de casă pe care am preferat să le dezosez și să le tai cubulețe nu prea mici);
- usturoi (mie imi place să pun mult usturoi, am pus 8 căței mari);
- sare, piper;
- făină albă pentru îngroșală (trei-patru linguri);
- lapte;
- 200 g de smântână;
- o legătură de pătrunjel verde.

Cum am procedat?
- Am călit ceapa tocată mărunt într-o cantitate nu prea mare de ulei de măsline;
- Când ceapa a devenit sticloasă, am adăugat ardeiul tăiat cubulețe, le-am mai lăsat puțin împreună pe foc, apoi am adăugat una-două lingurițe de boia dulce de ardei amestecând repede și am pus imediat pulpele de pui (se pun întregi, cu os și cu piele chiar, dar, de data aceasta, eu am preferat să folosesc pulpe dezosate pe care le-am tăiat bucățele mai mici);

- Am condimentat cu sare și piper și, după ce le-am lăsat puțin să se coaguleze la suprafață, am pus apă doar cât să le cuprindă.
- Le las să fiarbă la foc mic și sub capac până când carnea e fiartă, adăugând câte puțină apă când e necesar.
- Cam pe la jumătatea timpului de fierbere (să zicem cam după 15-20 de minute), adaug usturoiul zdrobit. Dacă puiul e de casă are nevoie de mai mult timp de fierbere.

- În momentul în care carnea e aproape fiartă, pregătesc îngroșala: două-trei linguri de făină albă (în funcție de cantitatea de sos pe care vreau s-o obțin) le amestesc cu un tel mic cu lapte adăugat puțin câte puțin ca să nu apară cocoloașe. 


Adaug și smântâna, apoi, când carnea e fiartă, torn această îngroșală încetișor peste tocănița din cratiță, amestecând ușor. 

Din acest moment papricașul nu se mai lasă nesupravegheat deoarece se leagă foarte repede de fundul cratiței.


Dacă după cateva minute de fierbere observăm că nu s-a îngroșat destul, mai pregătim  în același fel încă puțină îngroșală dintr-o linguriță de făină și puțin lapte.
Se lasă să mai dea câteva clocote, mestecând continuu. Se potrivește gustul de sare și se stinge focul. 
Se toacă mărunt mult pătrunjel și se presară peste tocăniță.
Alte sugestii:
  • Dacă alegi să lași pulpele întregi, cu tot cu os (ceea ce e foarte bine pentru că au și oasele rolul lor atunci când fierb în mâncare, dau un plus de dulceață), atunci când adaug îngroșala, eu obișnuiesc să scot pulpele afară din cratiță până pregătesc sosul. În felul acesta pot să amestec mai ușor în cratiță fără să mă încurce bucățile de carne care, dacă sunt cu os, sunt mai mari. După ce sosul e gata, pun carnea înapoi în sos. 


sâmbătă, 17 septembrie 2016

COTLET DE PORC LA CUPTOR


Fiicei mele, cu drag, rețeta pentru
COTLET DE PORC LA CUPTOR
Eu am pregătit o cantitate mai mare de cotlet deoarece am avut musafiri la masă, dar tu poți să pregătești doar atâta cât ai nevoie.
Ingrediente:
- 1 kg de cotlet de porc (sau cât doriți, eu am avut 6 felii de cotlet cu os);
- 2 cepe;
- 4 căței de usturoi;
- o roșie mare sau mai multe roșii cherry 
- suc de roșii sau pastă de tomate;
- un ardei roșu;
- sare, piper, boia, verdețuri aromate;
- ulei;
- o ceșcuță de vin roșu sec.


Cum am procedat?
- Am pregătit un sos în care am marinat carnea. Sosul l-am preparat din o ceapă mare tocată mărunt, 4 căței de usturoi zdrobiți, sare, piper, boia, o roșie mare și coaptă tocată, un ardei roșu, verdețuri aromate preferate (cimbru, busuioc, rozmarin etc), ulei.

Adăugăm acest sos peste carnea spălată și amestecăm bine. Am ținut  carnea astfel marinată la frigider minimum o oră.



- Într-un vas termorezistent sau într-o cratiță, am tăiat felițe o ceapă, un ardei roșu, un morcov și le-am împrăștiat uniform pe fundul vasului.

- Deasupra am așezat carnea și am introdus vasul în cuptorul preîncălzit, la foc potrivit. Din când în când am scos vasul și am pus din sosul din tavă peste bucățile de carne ca să nu se usuce prea tare, ci să rămână suculente. Dacă sosul scade prea mult și rămâne doar ulei, se mai adaugă câte puțină apă.

- Când carnea era pe jumătate făcută, am scos vasul, am întors bucățile de carne ca să se rumenească pe ambele părți și am stropit carnea cu o ceșcuță de vin roșu sec.

- Am introdus-o din nou la cuptor și am lăsat-o până când carnea s-a pătruns bine, în total cred că am ținut-o cam o oră - o oră și jumătate. 


- Se poate servi cu cartofi naturi, cu pireu de cartofi sau cu ce garnitură vă place.