Ieri am încercat această rețetă pe care am găsit-o pe savuros.tv. Pentru că ne-a plăcut, m-am decis să notez rețeta.
Eu nu sunt o mare fană a brioșelor și nici a checurilor. Mi se par niște prăjiturele cam seci care merg doar împreună cu o cană de lapte sau ceai. Am fost servită în câteva rânduri cu brioșe și, în ciuda faptului că erau delicioase, am simțit că le pot înghiți cu greu. Acestea însă sunt niște brioșe diferite de ceea ce credeam eu că înseamnă brioșele. Aluatul este unul ușor crocant și fărâmicios, iar umplutura de mere îl face "alunecos".
Mie mi-au ieșit 16 brioșe. Red că numărul lor depinde de mărimea formelor.
Ingrediente:
Ingrediente:
- 250 g zahăr brun (110 g pentru aluat, restul pentru umplutură);
- 150 g zahăr (100 g pentru aluat, restul pentru umplutură);
- 2 ouă;
- 1 linguriță zahăr vanilat;
- 170 g făină;
- 170 g fulgi de ovăz;
- 1 linguriță praf de copt;
- 6 mere;
- 2 lingurițe scorțișoară (o linguriță în aluat, restul în umplutură);
- 0,5 linguriță sare;
- 0,5 linguriță nucșoară;
- 2 lingurițe amidon de porumb;
- 225 g unt (200 g pentru aluat, restul pentru umplutură).
- Se pun într-un bol 200 g unt, 110 g zahăr brun și 100 g zahăr. Se mixează până compoziția devine spumoasă. Se adaugă ouăle și zahărul vanilat mixându-se în continuare. Apoi făina, praful de copt, fulgii de ovăz, o linguriță de scorțișoară și sarea și se încorporează.
- Răspândiți într-o tavă pentru brioșe (12 cupe), cu ajutorul lingurii pentru înghețată amestecul. Cu o lingură apăsați centrul fiecărei cupe. Coaceți brioșele în cuptorul preîncălzit la temperatura de 180°C timp de 20 minute.
- Decojiți merele și tăiați-le cubulețe mici.
- Topiți 25 g unt pe o tigaie. Adăugați merele, 140 g zahăr brun, 50 g zahăr, amidonul de porumb și o linguriță de scorțișoară. Aduceți amestecul la fierbere până se caramelizează.
- Scoateți brioșele din cuptor și aplazați cu un pahar centrul brioșelor, cât încă sunt fierbinți. Lăsați-le să se răcească și umpleți-le cu amestecul din mere caramelizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu